Tocmai am primit un text pe email, de la o buna prietena plecata departe…

Poate unii il stiti, poate nu. Imi cer scuze ca nu stiu cine e autorul ca sa-i dau “credits”…

Nascuti la inceputul anilor 70-80, vedem cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani.

Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala pentru ca asta insemna ceva odata.

Suntem ultima generatie care a jucat “Ascunselea”, “Castel”, “Ratele si vanatorii”, “Tara, tara! Vrem ostasi”, “Prinsea”, “Sticluta cu otrava”, “Pac Pac”, “Hotii si vardistii”, ultimii care au strigat “Un-doi-trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu CD-uri.

Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea de la firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.

Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere.

Noi am fost ultimii “Soimi ai Patriei” si ultimii “Pioneri”.

La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza… Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.

Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.

Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum sau pustile alea absolut superbe cu apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.

Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam!

Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears.

Am citit “Licurici”, “Pif”, Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri “de la TEC” fara sa ne fie teama ca “au prea multe E-uri”, iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.

Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit Internetul.

Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.

Abia asteptam la chefuri sa jucam “Fantanita” sau “Flori, fete sau baieti” sau “Adevar sau Provocare” sau orice ne dadea un pretext sa “pupam pe gura” pe cine “iubeam”.

Noi suntem cei care inca au mai “cerut prietenia”, care inca roseam la cuvantul “sex”, care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne place de el/ea.

Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu aveau “child proof the house”, ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.

Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la ProTV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea “Feriti-va de magarus”.

Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de “first-timers” …

Daca citesti si ai cazut macar un pic pe ganduri, esti de-al nostru!

Da mai departe sa-si aduca si altii aminte…

Fraţilor uitaţi-vă la filmuleţul asta ca m-a spart!

Richard îmi trimite o leapşa prin blogul lui, Jobsessive. A primit-o de la Dragoş Rouă…

Iată ceea ce trebuie să fac:

Regulile de aur şi nisip:
1. Ia cartea care este cea mai aproape de tine.
2. Deschide-o la pagina 123.
3. Găseşte a 5-a propoziţie/frază.
4. Postează pe blog textul urmatoarelor 4 propoziţii/fraze cu aceste instrucţiuni.
5. Nu îndrazni sa scotocesti prin rafturi după cartea aceea foarte deosebită sau “intelectuală”.
6. Dă leapşa mai departe la alti 6 prieteni.

Buun… pai mă uit după o carte apropiată si dau numai de foi si CD-uri… Când să mă ridic de pe scaun, îmi cad ochii pe imprimantă şi gasesc cartea salvatoare. E cam subţire, dar să vedem dacă găsim ceva la pagina 123:

Cum arată Caragiale, contemporanul nostru? De fapt, întrebarea ar trebui să fie alta. Cum de reuşeste el să fie, în orice epocă din istorie, contemporanul nostru, în belle epoque şi în epoca totalitară, şi chiar azi? Cu o excepţie - şi aici e paradoxul omului şi a operei lui Caragiale: a fost cel mai puţin contemporan cu oamenii secolului 19, mai precis cu spiritul secolului la jumatatea căruia se nascuse.

Ioana Pârvulescu, În Ţara Miticilor - De şapte ori Caragiale

Recunosc că n-am citit cartea, doar m-am apucat de ea. Constat cu amărăciune că am foarte puţin timp pentru citit…

Dau mai departe această leapşă către: Picsel, Mihai Drăgan, Ruschi, ArTiStul, si cam ajunge…

Steven e un englez, nascut in 1974 si diagnosticat cu autism de mic copil, de la varsta de 3 ani. La varsta de 8 ani a inceput sa manifeste un neobisnuit talent pentru desen, iar la varsta de 9 ani a invatat sa vorbeasca. La 13 ani a fost prezentat intr-o emisiune BBC despre savantii autisti, iar in anii ce au urmat lucrarile lui au inceput sa fie afisate in tot felul de expozitii si a publicat numeroase carti.

In mai 2005, dupa o plimbare cu elicopterul deasupra Tokio-ului, a desenat o uimitoare panorama detaliata a orasului, pe o panza de 10 metri lungime. De atunci a mai desenat in acest mod (din memorie) si Roma, Hong Kong, Frankfurt si altele…

Nu stiu ce credeti voi, dar mie mi se pare uimitor omul asta. M-a lasat masca. Filmuletele vorbesc de la site, iar daca vreti sa aflati mai multe, vizitati site-ul lui oficial.

Iata un scurt documentar despre cum a desenat Tokio:

Dragii mei, ăsta e un moment de laudă!

Azi dimineaţă am avut parte de o surpriza placută, am aflat că site-ul Flu.ro - chic urban, a publicat un articol în care este menţionat subsemnatul şi blogul meu cu panorame, the panoblogus. Yay!

Mă bucur, deoarece sper ca lumea să afle despre panoramele de 360 de grade şi tururile virtuale, nişte instrumente grozave de marketing vizual şi nu numai. Şi evident, apoi să vină la mine să-mi ceară să le fac…

–
Ascult acum:
Ambrosia - A Reminiscent Drive

Data trecută, am semnalat Windows Live Writer şi l-am recomandat pentru scrierea/editarea de posturi în locul clasicei interfete web a blogului pe care-l folositi. Avantaje sunt multiple, puteţi scrie articolele chiar dacă nu aveţi acces la net şi să le publicaţi când prindeţi ţeavă, şi mai puteţi să administraţi mai multe bloguri cu acelaşi program.

Între timp am mai găsit alte programaşe de acelasi gen. Le-am instalat repejor ca să pot să fac capturi de ecran şi să văd cum se prezintă. Personal tot Windows Live Writer mi-a plăcut cel mai mult, dar gusturile şi nevoile pot varia. Aşadar, iată despre ce este vorba.

w.bloggar este freeware, ştie despre o gramadă de platforme de blogging, se configurează automat si pare pretty cool. Nu s-a descurcat din prima cu diacriticele.

AIRPress de asemenea free, e in faza beta 2 si bazat pe AIR. De asemenea diacriticele mi le-a facut varză, dar s-a descurcat  cu importarea posturilor din prezentul blog. Interfaţa e mai “lichidă”, dar e destul de slabuţ. Să tinem cont că e beta şi că dacă e pe AIR, ar merge si pe Mac nu doar pe Windows.

Qumana este următorul blog editor din serie, şi mi s-a părut pretty cool. Mi-a luat perfect diacriticele din prima. Vine şi în variantă de Mac. Are suport pentru multe platforme de blogging. Mi-a lasat o impresie bună.

BlogDesk este ultima aplicaţie pe care am găsit-o. Ca şi celelalte are editor WYSIWYG, te lasă să faci diverse efecte la imagini, diacriticele nu mi le-a luat dar nu mi-a stricat textul. Are spellchecker, generator de tag-uri. Draguţel.

În cele din urmă tot Windows Live Writer mi-a placut cel mai mult. Şi ca interfaţă şi ca functionalităţi, plus că are pluginuri!

–
Ascult acum:
The Future Sound Of London - From The Archives Vol.1 - Is This Real

Sărind din copac în copac, adică din pagină în pagină, ca un navigator respectabil de web ce sunt, m-am lovit de un soft de-i zice Windows Live Writer. Cică e o aplicaţie (free) cu care publici conţinut pe blogul/site-ul tău.

Păzea! Hai să vedem, mi-am zis… şi am purces la downloadat. De aici.

Toate bune şi frumoase dar când l-am pornit m-a întrebat dacă am cont pe Windows Live Spaces sau pe SharePoint weblog, şi mi-a stat inima in loc. Dar m-a salvat următoarea opţiune, cică Another weblog service.

I-am zis coordonatele Muzei pierdute şi şi-a făcut el treaba pe acolo, aşa că iată-mă că scriu un prim post, mai mult de test aşa… şi sper să nu-mi stric blogu

Sau mai bine zis un tip deştept plus o consola Wii. Pe tipul deştept îl cheamă Johnny Lee, si am găsit azi un filmuleţ demonstrativ care m-a dat pe spate. Cred că o să-mi iau si eu o consolă d’asta…

Pe scurt, este vorba despre cum se poate construi un display VR folosind aceasta consolă Wii. Urmăriţi explicaţiile si filmul.

Omul mai are şi alte proiecte interesante pe site-ul lui…

Sfarsitul de an este unul dintre momentele care de cativa ani incoace, a cam inceput sa ma enerveze. Sau sa-mi displaca. Sau mai bine zis imi vine sa ma culc de Craciun si sa ma trezesc la anul, ca dupa un somn de duminica. Ma incearca prea multe senzatii, amintiri, bilanturi, reusite si mai ales nereusite, prea multa agitatie pentru cateva ore de bairam si de betie.

Dar se zice ca speranta moare ultima, asa ca daca tot nu pot sa ma culc, mai bine sa sper la cat mai multe chestii bune si frumoase, poate se intampla odata si odata!

Pentru ca de mic fiind, mi-a placut ABBA si eram in limba dupa ei, e un moment bun sa va reamintesc de cantecul asta, care mi se pare deosebit:

La Multi Ani si un an mai bun, va doresc… si imi doresc!

Anul trecut am fost prin peregrinarile mele prin tara si in Iasi. Nu doar o data, ci de doua ori!
Prima oara pe la sfarsitul lui august, apoi prin octombrie. Printre locurile vizitate s-a numarat si gradina botanica. Am ramas placut impresionat, in primul rand e… mare!

Evident, n-am ratat ocazia sa trag niste panorame sferice

Asadar, prin intermediul celuilalt blog al meu, cel dedicat panoramelor, va prezint o parte din gradina botanica din Iasi. As fi vrut ca vremea sa fi fost mai frumoasa dar.. asta e. La a doua vizita am beneficiat de cer senin si soare, si se vad din plin culorile toamnei.